Un profesor a venit să-l cunoască pe un maestru zen. El l-a întrebat:

 

– De ce nu sunt la fel la fel ca şi tine? Acesta este dorinţa mea. De ce nu sunt la fel de liniştit ca tine? De ce nu sunt la fel de înţelept ca tine?
– Aşteaptă, i-a răspuns maestrul. Stai tăcut. Priveşte. Priveşte-mă pe mine şi priveşte-te pe tine. Când toţi ceilalţi vor pleca, dacă întrebarea va continua să te obsedeze, îţi voi răspunde.

 

Oamenii au continuat să vină şi să plece întreaga zi. Discipolii puneau întrebări, iar profesorul nostru devenea din ce în ce mai agitat. Timpul trecea… Dar omul îi spusese: „Când toţi ceilalţi vor pleca…”
Însfârşit, s-a lăsat seara, iar în cameră nu a mai rămas nimeni. Profesorul l-a întrebat din nou pe maestru:

 

– Am aşteptat destul timp. A trecut o zi întreagă. Ce poţi să-mi răspunzi la întrebarea mea?
Se lăsase noaptea, iar pe cer apăruse o lină plină. Maestrul i-a răspuns:
– Încă nu ai primit răspunsul la întrebare?
– Bine, dar nu mi-ai dat nici un răspuns! S-a revoltat profesorul.

 

Maestrul a izbucnit în râs. El i-a spus:

 

– Am dat atâtea răspunsuri de-a lungul întregii zile. Dacă ai fi privit cu atenţie, aşa cum ţi-am cerut, ai fi înţeles. Dar mai bine haide să mergem în grădină. Este o noapte frumoasă, iar luna străluceşte pe cer.
 

După care a adăugat:
– Priveşte acest chiparos.

Era un arbore mare, al cărui vârf aproape atingea cerul, iar lună strălucea printre crengile sale.

 

– Acum priveşte acest tufiş de trandafiri.
– Ce tot spui acolo? L-a întrebat nerăbdător profesorul. Ai uitat de întrebarea mea?
– Tocmai îţi răspund la ea. Acest tufiş de trandafiri şi acest chiparos au trăit ani de zile împreună în grădina mea. Nu am auzit niciodată ca tufişul să-l întrebe pe chiparos:” Eu de ce nu sunt la fel ca tine?”, şi nici invers. Chiparosul este un chiparos, iar tufişul este un tufiş. Şi amândoi sunt fericiţi aşa cum sunt.

 

Eu sunt eu, tu eşti tu. Orice comparaţie atrage după sine conflicte, ambiţii şi imitare.
Dacă începi prin a întreba:” Eu de ce nu sunt la fel ca tine?”, vei continua încercând să mă imiţi, iar acest lucru îţi va anihila întreaga viaţă. Nu vei mai fi atunci decât un imitator, o copie la indigo. Atunci când imiţi pe cineva, îţi pierzi respectul faţă de sine…

​

Dar reţine: această convingere nu va mai fi precum credinţa egoului că este altfel decât cei din jur. Vei înţelege că toţi oamenii sunt speciali. Nu există cineva obişnuit. Acesta este criteriul: dacă eşti convins că „sunt special”, mai special decât cutare sau cutare, atunci nu ai înţeles încă. Este doar un joc al egoului tău. Nu eşti special prin comparaţie cu altcineva, ci în sine.