Sunt alături de tine atunci când ai nevoie. Completează formularul și spune-mi cum te pot ajuta!
Iată ce spun cei care au lucrat alături de mine
După 21 de ani am avut curajul și puterea sa accept ajutorul unui specialist, mi-am dat seama ca e psihoterapeutul potrivit doar datorita citatului: "Aplic tehnicile la om, nu omul la tehnici", pot sa va spun cu siguranță că așa e, nu as fi crezut vreodată ca o persoana din exteriorul vieții mele sa ma ajute atât de mult.Pot sa va spun ca nu m-am simțit niciodată mai înțeleasă, apreciata și susținută cum am fost de Daniela. După doar 3 luni de terapie, am început sa-mi înțeleg mult mai bine emoțiile, stările...chiar sa ma bucur și de cele mai puțin bune, care au rolul de a ne arata cât de mult ne putem bucura de cele frumoase. De la modul de gândire "Universul e împotriva mea" datorita ei am putut sa-mi schimb percepția la "Universul lucrează în favoarea mea". Ma simt foarte recunoscătoare pentru faptul ca Dumnezeu mi-a scos-o în cale.