top of page

Cum poți avea rezultate uluitoare cu efort puțin?


Cred că mai toți ne-am întrebat în școală la ce ajută atâtea formule la matematică.


Eu, deși iubeam matematica, mă trezeam de nenumărate rânduri blamându-i rostul în viața reală (căci avem oricum calculatoare care fac totul în locul nostru). Acum, după mulți ani de studiu, m-am trezit că matematica se găsește în toate, până și în psihologia umană.


Un principiu care poate fi implementat in viața de zi cu multă ușurință:


1.00³⁶⁵ = 1. VS 1.01³⁶⁵ = 37.8


🗝Adică, un efort minim constant (depus în fiecare zi) duce întotdeauna la rezultatul dorit.




Acest principiu poate fi implementat în absolut orice: în învățarea unei limbi noi, un comportament nou sau o abilitate nouă.💫


Dacă îți dorești să înveți o limbă străină și nu ai timpul necesar, poți învăța în fiecare zi câte un cuvânt nou.


Mergând și mai adânc de atât, asta poate fi o cale foarte bună de a investi câte puțin timp în fiecare zi în relațiile cu cei din jur sau în relația ta, cu tine.


Zilele trec oricum, indiferent dacă ai planuri mărețe sau nu, fie că ai încredere în tine sau nu, fie că ai motivație sau nu.


Ca să faci fiecare zi să conteze, nu trebuie decât să faci o mică acțiune înspre ceva benefic ție.





Comments


bottom of page