top of page

A trăi cu adevărat

„Deși fizica morții ne distruge, ideea morții ne poate salva.” - Yrvin Yalom


În ultima perioadă m-am simțit obosită în cea mai mare parte a zilei și discutând cu colegii mei, am realizat că e o problemă colectivă.


Tot acest stres cu care ne confruntăm, ne stoarce de orice puteri și ne ia entuziasmul pentru viață, transformându-ne realitatea din trăire în supraviețuire. Teama de moarte (fie ea psihică sau fizică) de cele mai multe ori e nucleul anxietății noastre.


E foarte interesant cum tocmai acel lucru care ar trebui să fie motivația noastră principală pentru a valorifica fiecare clipă, ne face să risipim până și ultima urmă de energie din noi.




Odată ce ne confruntăm cu propria noastră mortalitate, suntem inspirați să ne rearanjăm prioritățile, să apreciem frumusețea vieții, să comunicăm autentic și profund cu persoanele importante din viața noastră și să ne sporim disponibilitatea de a ne asuma riscurile necesare pentru împlinirea personală.


Te încurajez cu tot dragul să privești zi de zi cu alți ochi moartea, boala, lipsa banilor sau orice alte temeri ai, pentru că doar așa ele își pot schimba forma și greutatea, dând noi înțelesuri vieții.



Comments


bottom of page